Schimbarea la faţă a fotbalului

Probabil că sub câteva braţe de pământ, Cioran s-ar cutremura să citească asemenea comparaţie de-a dreaptul eretică. Însă din raţiuni ce ţin o mâncărime lăuntrică ce-mi face nopţile albe, nu mă pot abţine. Mai cu seamă când văd aşa înverşunare apocaliptică pe umerii subiectului. Acei tineri aliaţi care se saluta folosind numele sfântului mădular ar putea exclama revoltati ca ce să caute dom’le femeia la stadion! Desigur după complexul lor de inferioritate n-ar trimite-o nici în monastirea de care zicea Dani, nici la cratiţa cu care pipiţele exotice de Dâmboviţa refuză vehement să se asocieze, fie şi numai printr-o nefericită eroare.

Tinerii aliaţi care fac pasiuni nebănuite pentru domnişoare de curte veche şi care fredonează la semafor Brahms, ar găsi în acest fapt o violare mistică a gleznei fecioreşti care ar purta spre obscenitatea unei arene pline de brute, sublimul trup femeiesc. Şi prin urmare, ce să caute la meci femeia.

Domnii care deţin burtă cu aprobare de-acasă, probabil că între două seminţe şi-un stuchit eliberat în taină printre dinţi, ar considera că ce să facă femeia mea la meci, când ea trebuie să facă temele cu Gigel şi sa-mi calce mie cămaşa.

Şi aş putea jongla cu tipologii amuzante până mâine. Retoric mă întreb, totuşi, ce schimbăm noi la faţă? Educaţia huă-ului şi-a mădularului sau viziunea anumitor bărbaţi despre poziţionarea femeii pe raftul social?

Greu domnule, greu. Un steag la prefectură, unul la primărie şi deşi n-am căciulă, am o senzaţie stranie că mi-o fur singur.

 Andrei