SU MMI Te ferească sfântu’
Prima senzaţie pe are am avut-o atunci când am luat contact pe viu cu elementele organizatoriceşti ale summit-ului NATO a fost că-mi vine să-nnebunesc. Să mă prind cu mâinile de păr, să mă dau jos din maşină şi să încep să urlu până vine vreun SPP-ist ceva şi-mi pune laserul pe frunte.
Am impresia că toată protipendada poliţiei a ieşit la bordură pentru a veghea buna desfăşurare a traficului…sa nu cumva să se constipe vreo intersecţie. Dar cum se ştie foarte clar că în intersecţia în care veghează vreun episcop de la interne este întodeauna mai rău decât într-una în care domneşte semaforul, o măsură mai deşteaptă ar fi fost nu să pluseze numărul de cadre ci să mai trimită din ei.
Pe principiul culoarului unic, mi-am dezvoltat şi eu ceva asemănător: culoarul unic de-acasă şi până unde am treabă. Asta înseamnă că merg fix pe-acolo pe unde nu-s maşini: trotuar, contra-sens, contra-sens-ul liniei de tramvai şi tot aşa. Vorbesc cât se poate de serios: la oră de vârf, să faci aşa ceva este excelent. De ce? în condiţii normale de trai ( deci fără Summit ), toţi poliţiştii sunt prinşi prin intersecţii sau dau amenzi de parcare. Iar maşinile care vin din sens opus se dau frumos pe dreapta pentru că ştiu că şi ei vor face the same peste două ore când se vor întoarce de unde au treabă.
Revenind la summit…la intersecţia Ştefan cel Mare cu Barbu Văcărescu, este un crater imens care blochează intersecţia de luni bune. O groapă mare pe o stradă, are efecte grave pe-o arie de 4-5 străzi în jurul ei. Aşa că un crater la care se chinuie amicii ăia de dinainte de Crăciun, blochează tot de la Dristor până în Griviţa ( dacă luăm de guler toate reparaţiile de pe traseu, blocăm tot din Vitan până în Târgovişte :)) )
Mă gândeam să-mi pun bicicleta pe culoarul unic şi să merg aşa pe lângă Mr. W. Cât credeţi că apuc să merg înainte să fiu împuşcat?
Mr. A
About this entry
You’re currently reading “SU MMI Te ferească sfântu’,” an entry on Volksstumm
- Published:
- 4.1.08 / 9am
- Category:
- FUNoteca
- Tags:
No comments
Jump to comment form | comments rss [?] | trackback uri [?]