Batiscaful conştiinţei noastre

Da, eu chiar cred că există ceva în adâncuri care ne defineşte poziţia în relaţie cu tot ce înseamnă non-eul. Şi există pentru că, prin construcţie, autonomia noastră e limitată la tot ce înseamnă eu şi poate chiar mai puţin. Dar până la urmă, ce am putea găsi într-o călătorie la cea mai mare adâncime a conştiinţei noastre ? Părerea mea este că mai nimic social acceptat. Nici unul dintre noi nu e sincer, politicos şi afabil din interior. Astea sunt doar ornamentele social sculptate în noi.
E normal să fim răi şi egoişti înauntru. E normal să gândim lacom pentru noi înşine. E la fel de normal ca şi acceleraţia gravitaţională şi succesiunea anotimpurilor. Şi poate tot atât de normal e să nu ne comportăm în concordanţă cu pornirile interne. Ooo, dar le gândim. Vai ce le mai gândim. Le roadem, le învârtim, le mestecăm. Şi foarte arareori reuşin să le scuipăm destul de departe cât să nu ne mai scârbească la vedere.

Batiscaful conştiinţei noastre ar descoperi nişte lucruri interesante. Prin gemuleţul meu rezistent la presiuni superioare am văzut un grup de oameni care natural ar fi prieteni buni de ţinut aproape o viaţă întreagă. De mers în vacanţe în grup, de felicitat de sărbători, de pupat şi glumit la intervale homeopatic acceptabile. Cel mai greu pentru ei a fost să lucreze împreună. Ciocniri repetate şi repetitive. Discuţii despre bun-gust sau despre gustul bun al lucrurilor. Glume deplasate sau deplasatoare de simpatie sau mefienţă. Au fost de toate pentru toţi în limita aşteptărilor. Cu o încununare finală puţin seacă.

Şi îmi place să cred că odată ce nu vom mai fi colegi, vom putea reveni la a fi prieteni.

Cheers