Iarna vrajbei noastre

Nu, nu fac recenzie la Steinbeck. Nu-mi fac sanie vara şi nu-mi declar războiul cu nimeni.

Sau poate că da, într-un fel. Poate că ar trebui să amintesc din nou de lupta mea şi a voastră. Împotriva nesimţirii. Împotriva mediocrităţii. Împotriva direcţiei de astăzi din cultura română – sic.

Şi totuşi mă miră că există atâta vrajbă în mine. Mă miră că sunt atât de pornit împotriva morilor de vânt. Mă miră că am câteva persoane pe care, dacă le-aş vedea pe stradă, le-aş spurca în cel mai suburban mod posibil.
Mă miră pentru că oameni pe care nu numai eu, ci istoria îi respectă, nu au făcut-o. Pentru că aceşti oameni au fost calmi, împăciuitori şi creştini. Şi au schimbat ceva. Poate mult mai mult decât o voi face eu sau o vom face noi vreodată. Mai mult decât ne imaginăm noi posibil. Pentru că ei ne-au creat pe noi într-un fel sau altul.

Omagiul meu merge la autorul unei rugi care ar eclipsa orice apel la lichele. Cel care mi-a marcat vizual doar copilăria şi principial întreaga conştiinţă. Vă mulţumesc Domnule.